Stiri Monden Sport Economie Actualitate

Cele mai citite stiri

Vikingii – 20 de lucruri uimitoare despre epoca vikingilor

Românul condamnat la 99 de ani de închisoare pentru 4 crime odioase, eliberat " Mesaj pentru un contestatar: "Nu e amenințare, e urare”

Spania – o tara corupta de sus pana jos

65% dintre companii nu au aplicat măsuri de reducere a costurilor cu angajații în cele două luni de stare de urgență

Fondul de reconstrucţie al Uniunii Europene va depinde de deciziile cancelarului Angela Merkel

82% dintre respondenți au debite restante la buget și pot aplica pentru amnistia fiscală

Blue Air anunță reluarea zborurilor regulate la începutul lunii iulie 2020. Până atunci, Blue Air va introduce noi zboruri la cerere, pe măsură ce restricțiile de călătorie vor fi ridicate

Solidaritatea europeană, o chestiune de calcul rece sau de atitudine şi simţire?

Spania – o tara corupta de sus pana jos

"IMM Invest este în primul rând un program de acces la credite. Este în interesul antreprenorilor ca avantajele şi în egală măsură obligaţiile să fie bine înţelese”, Tiberiu Moisă, BT

EY se aliază cu SAP și Qualtrics în lupta împotriva COVID-19

European Single Electronic Format (ESEF), noua formă de raportare financiară digitală pentru companiile listate începând cu 2020

Bergodi a scăpat de carantină și a vorbit cu Mangia: "Semnez acum să jucăm pentru titlu cu CFR în ultima etapă!”

DINAMO. Un membru DDB a luat în Spania urma societății care vrea să cumpere clubul: "Am fost mințiți, nu e un fond de investiții!”

Look de pandemie pentru Cristiano Ronaldo " Lusitanul cere opinia fanilor: "Aprobați?”

BUNDESLIGA. Leverkusen, umilită după 12 meciuri fără înfrângere! Spectacol total în Frankfurt - Freiburg

Florin Prunea face un pariu în legătură cu vânzarea lui Dinamo: "Știu sigur ce va face Negoiță”

Gică Popescu pune presiune pe MTS și Ministerul Sănătății: "E un chin! Nici animalele nu pot sta așa”

GALERIE FOTO Olga Delia, apariții spectaculoase în fiecare dimineață! Cum se caracterizează vedeta TV

EXCLUSIV Jucătorii lui Dinamo au efectuat al treilea test pentru coronavirus " Cine se amuză și e gata să "încalce” regulile: "Eu am voie”

Ministerul Energiei vrea să renunțe la realizarea reactoarelor 3 și 4 cu chinezii. Proiectul costa 6 miliarde de euro

LIVE UPDATE Coronavirus în România | 11 decese, printre care și unul de acum o lună, anunțate astăzi. România a înregistrat 146 de noi cazuri

Rusia anunță că 101 de cadre medicale au murit de coronavirus

Premierul Orban: "Cel târziu până în data de 1 iunie, măştile de protecţie să ajungă la şcoli”

EXCLUSIV/VIDEO. Fotbalistul român care l-a uluit pe Emil Săndoi: "Nici pe vremea mea n-am văzut așa ceva!”

Daniel Pancu, necruțător cu șefii Rapidului. "În acte sunt antrenorul echipei! Am fost părăsit”

Daniel Pancu, necruțător cu șefii Rapidului. "În acte sunt antrenorul echipei! Am fost părăsit” - Au trecut mai bine de trei săptămâni de când Daniel Pancu a fost dat afară de la Rapid. Rezilierea contractului nu a semnat-o, iar în acte este încă antrenorul giuleștenilor. Acesta este motivul pentru care […] The post Daniel Pancu, necruțător cu șefii Rapidului. "În acte sunt antrenorul echipei! Am fost părăsit” appeared first on Prosport.

Daniel Pancu, necruțător cu șefii Rapidului. "În acte sunt antrenorul echipei! Am fost părăsit”

Mai multe stiri din Ziarul Pro Sport:

Ionuț Stroe îi dă o veste bună lui Gigi Becali: "Poate juca oricine pe acel stadion. Vor avea loc și competiții internaționale”| VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Ionuț Stroe îi dă o veste bună lui Gigi Becali: "Poate juca oricine pe acel stadion. Vor avea loc și competiții internaționale”| VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE - Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre stadiul modernizării stadioanelor pentru EURO 2020. Acesta susține că FCSB sau orice altă echipă poate juca pe stadionul Arcul de Triumf, […] The post Ionuț Stroe îi dă o veste bună lui Gigi Becali: "Poate juca oricine pe acel stadion. Vor avea loc și competiții internaționale”| VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE appeared first on Prosport.

Un fost jucător de la Dinamo și Rapid, prins de soție la un hotel cu o fană. "Am târât-o cinci metri de păr!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Un fost jucător de la Dinamo și Rapid, prins de soție la un hotel cu o fană. "Am târât-o cinci metri de păr!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE - Leta, fosta soție a lui Sabin Ilie, a vorbit pentru ProSport LIVE despre căsnicia cu fostul jucător al Stelei și al Rapidului, iar aceasta a dezvăluit cum l-a prins la hotel cu o fană. Leta […] The post Un fost jucător de la Dinamo și Rapid, prins de soție la un hotel cu o fană. "Am târât-o cinci metri de păr!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE appeared first on Prosport.

14 noi baze sportive TIP 1 vor fi construite în țară de CNI. Printre beneficiare se numără Călărași, Reșița sau Baia Mare. Comunicatul oficial

14 noi baze sportive TIP 1 vor fi construite în țară de CNI. Printre beneficiare se numără Călărași, Reșița sau Baia Mare. Comunicatul oficial - Nu mai puțin de 14 locații din România, printre care municipiile Călărași, Reșița, Baia Mare, Oltenița, Zalău sau Alexandria, vor beneficia în viitorul apropiat de câte o bază sportivă nouă de TIP 1. Anunțul a […] The post 14 noi baze sportive TIP 1 vor fi construite în țară de CNI. Printre beneficiare se numără Călărași, Reșița sau Baia Mare. Comunicatul oficial appeared first on Prosport.

Gică Hagi și-a testat din nou jucătorii pentru Covid-19. "Vom trece la antrenamentele în efectiv complet!” | FOTO

Gică Hagi și-a testat din nou jucătorii pentru Covid-19. "Vom trece la antrenamentele în efectiv complet!” | FOTO - Gică Hagi și-a băgat jucătorii în cantonament imediat după ce președintele Klaus Iohannis a ridicat starea de urgență din România, iar jucătorii de la FC Viitorul au fost deja testați de două ori pentru Covid-19. […] The post Gică Hagi și-a testat din nou jucătorii pentru Covid-19. "Vom trece la antrenamentele în efectiv complet!” | FOTO appeared first on Prosport.

Cât cântărește un monopost de Formula 1? Din 2021, greutatea va spori cu 3 kilograme și asta îi supără pe constructorii din Marele Circ

Cât cântărește un monopost de Formula 1? Din 2021, greutatea va spori cu 3 kilograme și asta îi supără pe constructorii din Marele Circ - Greutatea minimă a bolizilor de Formula 1 va crește din nou din 2021, în ciuda constructorilor care s-au opus acestei decizii și ar fi vrut să mențină limita de 746 de kilograme. Mc Laren, prima […] The post Cât cântărește un monopost de Formula 1? Din 2021, greutatea va spori cu 3 kilograme și asta îi supără pe constructorii din Marele Circ appeared first on Prosport.

Pariuri pe goluri: Astăzi mizăm pe confruntările de la Berlin și Leipzig " Cota 2.14!

Pariuri pe goluri: Astăzi mizăm pe confruntările de la Berlin și Leipzig " Cota 2.14! - Cinci meciuri se dispută astăzi în etapa a 28-a de Bundesliga, cu un cap de afiș programat la Leipzig. Dacă reușește să se impună contra Herthei Berlin, într-o rundă în care rivalele din top 4 […] The post Pariuri pe goluri: Astăzi mizăm pe confruntările de la Berlin și Leipzig " Cota 2.14! appeared first on Prosport.

Rapidistul Răzvan Lucescu, cel mai nou "investitor” de la Dinamo! A făcut deja prima donație: "Sângele apă nu se face” + Elogiul "câinilor” la adresa antrenorului

Rapidistul Răzvan Lucescu, cel mai nou "investitor” de la Dinamo! A făcut deja prima donație: "Sângele apă nu se face” + Elogiul "câinilor” la adresa antrenorului - Răzvan Lucescu (51 de ani), actual antrenor la Al-Hilal, a devenit membru "Elite” în programul "DDB”, astfel că tehnicianul român va dona anual câte 1.948 de euro pentru salvarea lui Dinamo. Peluza Cătălin Hîldan a […] The post Rapidistul Răzvan Lucescu, cel mai nou "investitor” de la Dinamo! A făcut deja prima donație: "Sângele apă nu se face” + Elogiul "câinilor” la adresa antrenorului appeared first on Prosport.

UTA are o primă problemă medicală după revenirea la antrenamente. Unul dintre titulari are ruptură musculară și a părăsit cantonamentul

UTA are o primă problemă medicală după revenirea la antrenamente. Unul dintre titulari are ruptură musculară și a părăsit cantonamentul - UTA are o primă problemă de lot la doar o săptămână de la revenirea la antrenamentele speciale susținute în această Stare de Alertă generată de pandemia de COVID-19. Unul dintre fundașii laterali ai echipei antrenate […] The post UTA are o primă problemă medicală după revenirea la antrenamente. Unul dintre titulari are ruptură musculară și a părăsit cantonamentul appeared first on Prosport.

Kylian Mbappe, uimit mașinăria de goluri a lui Klopp: "Ei au făcut să pară că este ușor să obții victorii!”

Kylian Mbappe, uimit mașinăria de goluri a lui Klopp: "Ei au făcut să pară că este ușor să obții victorii!” - Kylian Mbappe (21 de ani), star-ul lui PSG, a avut numai cuvinte la superlativ pentru Liverpool, despre care spune că a fost o mașinărie în acest sezon de Premier League. Atacantul francez este conștient de […] The post Kylian Mbappe, uimit mașinăria de goluri a lui Klopp: "Ei au făcut să pară că este ușor să obții victorii!” appeared first on Prosport.

Ministrul Ionuț Stroe, anunț de ultima oră! Ce se întâmplă cu stadionul "Dinamo”. "Eu susțin acest proiect!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Ministrul Ionuț Stroe, anunț de ultima oră! Ce se întâmplă cu stadionul "Dinamo”. "Eu susțin acest proiect!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE - Stadionul din ”Ștefan cel Mare” avea șanse să fie reconstruit în același timp cu cel din Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf, dar procesul dus pentru arenă a făcut ca lucrurile să se amâne. Ionuț […] The post Ministrul Ionuț Stroe, anunț de ultima oră! Ce se întâmplă cu stadionul "Dinamo”. "Eu susțin acest proiect!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE appeared first on Prosport.

Presa din Germania a făcut anunțul! Lucian Favre este out după înfrângerea cu Bayern Munchen. Cine este favorit să-i ia locul pe banca Borussiei Dortmund

Presa din Germania a făcut anunțul! Lucian Favre este out după înfrângerea cu Bayern Munchen. Cine este favorit să-i ia locul pe banca Borussiei Dortmund - Bayern Munchen a surclasat-o pe rivala Borussia Dortmund în Der Klassiker, cu scorul de 0-1. Presa din Germania susține că Lucian Favre (62 de ani) este pe cale să fie demis de pe banca galben-negrilor, […] The post Presa din Germania a făcut anunțul! Lucian Favre este out după înfrângerea cu Bayern Munchen. Cine este favorit să-i ia locul pe banca Borussiei Dortmund appeared first on Prosport.

Anamaria Prodan se implică în vânzarea lui Dinamo: "Am vorbit de foarte multe ori!”

Anamaria Prodan se implică în vânzarea lui Dinamo: "Am vorbit de foarte multe ori!” - Impresarul Anamaria Prodan susține că a vorbit de mai mult ori cu investitori interesați să achiziționeze clubul Dinamo, însă aceștia s-au retras din cauza informațiilor care au apărut în presă despre negocierile tumultoase avute de […] The post Anamaria Prodan se implică în vânzarea lui Dinamo: "Am vorbit de foarte multe ori!” appeared first on Prosport.

Un pilot român visează să aducă primul titlu european de raliuri la Cluj Napoca: "E greu, dar nu imposibil!”

Un pilot român visează să aducă primul titlu european de raliuri la Cluj Napoca: "E greu, dar nu imposibil!” - Motorsportul este foarte aproape de un nou start, iar piloții români își fac deja planuri pentru sezonul 2020. Cel mai bine cotat român în acest moment în raliuri, clujeanul Simone Tempestini, a anunțat că obiectivul […] The post Un pilot român visează să aducă primul titlu european de raliuri la Cluj Napoca: "E greu, dar nu imposibil!” appeared first on Prosport.

Situație incredibilă la o echipă din play-off-ul Ligii 1. "Am luat 1.400 de lei și am plătit 800 pentru un vaccin!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Situație incredibilă la o echipă din play-off-ul Ligii 1. "Am luat 1.400 de lei și am plătit 800 pentru un vaccin!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE - Gaz Metan Mediaș are probleme financiare de când pandemia de Covid-19 a blocat fotbalul din România, iar Neluț Roșu, jucătorul formației din play-off-ul Ligii 1, a trecut printr-o situație incredibilă. Neluț Roșu a dezvăluit în […] The post Situație incredibilă la o echipă din play-off-ul Ligii 1. "Am luat 1.400 de lei și am plătit 800 pentru un vaccin!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE appeared first on Prosport.

Cluburile din Liga 1 au cerut ajutorul MTS. "Această pandemie a blocat bugetele. Voi propune o schemă foarte clară!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Cluburile din Liga 1 au cerut ajutorul MTS. "Această pandemie a blocat bugetele. Voi propune o schemă foarte clară!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE - Pandemia de coronavirus a afectat campionatul din România, iar cluburile din Liga 1 au întâmpinat probleme financiare după ce două luni jucătorii au stat acasă.  Astfel, Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a dezvăluit pentru […] The post Cluburile din Liga 1 au cerut ajutorul MTS. "Această pandemie a blocat bugetele. Voi propune o schemă foarte clară!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE appeared first on Prosport.

Gând de revanșă în Bundesliga " Pariem fără risc la Hoffenheim- FC Koln!

Gând de revanșă în Bundesliga " Pariem fără risc la Hoffenheim- FC Koln! - Astăzi de la ora 21:30 în cadrul rundei a 28-a din Bundesliga, Hoffenheim va primi vizita celor de la Koln. Duelul prinde cele două formații vecine de clasament. Hoffenheim pe locul 9 cu 36 de […] The post Gând de revanșă în Bundesliga " Pariem fără risc la Hoffenheim- FC Koln! appeared first on Prosport.

Ministrul Ionuț Stroe, fanul înfocat al unei echipe din Liga 1. "Avem abonamente personalizate. Ne punem speranțe la titlu!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Ministrul Ionuț Stroe, fanul înfocat al unei echipe din Liga 1. "Avem abonamente personalizate. Ne punem speranțe la titlu!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE - Ionuț Stroe, ministrul MTS (Ministerul Tineretului și Sportului) a dezvăluit în cadrul emisiunii ProSport LIVE că este fanul înfocat al unei echipe care evoluează în play-off-ul Ligii 1. Ministrul Tineretului și Sportului este un fan […] The post Ministrul Ionuț Stroe, fanul înfocat al unei echipe din Liga 1. "Avem abonamente personalizate. Ne punem speranțe la titlu!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE appeared first on Prosport.

Fotbalistul din play-off care vrea la Dinamo: "Tot timpul mi-am dorit să joc acolo. Am fost aproape să semnez, dar am rămas dezamăgit” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Fotbalistul din play-off care vrea la Dinamo: "Tot timpul mi-am dorit să joc acolo. Am fost aproape să semnez, dar am rămas dezamăgit” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live - Neluț Roșu (26 de ani), mijlocașul central al lui Gaz Metan Mediaș, a vorbit la ProSport Live despre lupta la titlu a echipelor din Liga 1 și a analizat șansele fiecăreia. Acesta a prezentat povestea […] The post Fotbalistul din play-off care vrea la Dinamo: "Tot timpul mi-am dorit să joc acolo. Am fost aproape să semnez, dar am rămas dezamăgit” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live appeared first on Prosport.

Fotbalul e "Sportul Rege” " Pachet 100% în cota totală 9.54 "livrat” aici!

Fotbalul e "Sportul Rege” " Pachet 100% în cota totală 9.54 "livrat” aici! - Pe lângă Biletul Zilei cu ajutorul căruia țintim să ne dublăm investiția, a biletului multi-gol dar și ponturile din Bundesliga, Zweite și "combo-ul” din fotbal în cota de 2.14 pregătite pentru profit pe care le […] The post Fotbalul e "Sportul Rege” " Pachet 100% în cota totală 9.54 "livrat” aici! appeared first on Prosport.

Bergodi a scăpat de carantină și a vorbit cu Mangia: "Semnez acum să jucăm pentru titlu cu CFR în ultima etapă!”

Bergodi a scăpat de carantină și a vorbit cu Mangia: "Semnez acum să jucăm pentru titlu cu CFR în ultima etapă!” - Cristiano Bergodi a ieșit din carantină în această dimineață, iar joi va conduce primul antrenament de la venirea la Craiova. Până acum, italianul a comunicat cu lotul oltenilor prin intermediul mesajelor pe WhatsApp, iar din […] The post Bergodi a scăpat de carantină și a vorbit cu Mangia: "Semnez acum să jucăm pentru titlu cu CFR în ultima etapă!” appeared first on Prosport.