Stiri Monden Sport Economie Actualitate

Cele mai citite stiri

Ce este pleonasmul și care sunt cele mai întâlnite pleonasme în limba română

Prima rugăciune musulmană în Sfânta Sofia din Istanbul va avea loc pe 24 iulie, anunță Recep Erdogan

Alexandru Rafila: ”La noi lucrurile evoluează invers. În două-trei săptămâni putem inversa trendul Covid-19”

Romanii încep sa prinda entuziasm si sa se concentreze mai mult pe depasirea obstacolelor alaturi de cei din jurul lor – analiza Reveal Marketing Research

Mii de israelieni au protestat la Tel Aviv. Demonstranții au cerut guvernului israelian subvenții financiare și relaxarea restricțiilor

Penalty ratat de trei ori în meciul Petrolul – Rapid, disputat în play-off-ul din Liga 2

Mihai Teja ridică tonul după al doilea eșec din 2020: "Mă deranjează asta!” Unde crede că a pierdut meciul de la Hermannstadt

Cristi Borcea a făcut 70 de milioane de euro din închisoare: "N-a inventat nimic Mitică Dragomir. Am făcut banii ăștia”. Cu ce se ocupă acum fostul finanțator al lui Dinamo

Drama lui Jorge. Și-a pierdut tatăl în urmă cu 14 ani și suferă și acum: "După o seară în club, mă trezea la 8 dimineața să facem meditații”

Orban, revoltat de decizia Senatului privind amânarea adoptării legii carantinei: "Sunt la capătul răbdării!”

Pandemia de coronavirus nu este sub control și situația se înrăutățește, avertizează OMS

Un nou record al numărului de îmbolnăviri noi de COVID: 698 de cazuri în ultimele 24 de ore

Raluca Turcan, despre organizarea alegerilor în timpul pandemiei:"Alegerile sunt necesare, însă punem sănătatea oamenilor pe primul loc”

Lara van Ruijven, campioană mondială la patinaj viteză, a murit la 27 de ani

Aglomerație pe drumurile spre mare și spre munte. Aproximativ 100.000 de turiști, pe litoral în acest weekend

UPDATE | Senatul a amânat până luni votul pe legea carantinei și a izolării. Liberalii, către PSD: "Permitem circulaţia persoanelor bolnave şi infectate”

Premierul Orban anunță controale în piețe și în supermarketuri, dar și în metrou, privind respectarea măsurilor de protecție

Izolare pentru Ionuț Radu. Un angajat al Parmei a fost depistat pozitiv cu COVID-19

David Luiz devine unul dintre cei mai buni fundași din FIFA 20! Ce super-card a primit brazilianul

Bruno Fernandes a reușit o performanța incredibilă în FIFA 20! Mijlocașul a fost votat pentru a doua oară jucătorul lunii din ePremier League. Cum puteți obține cardul

David Beckham este în culmea fericirii! Fiul său, Brooklyn Beckham, a anuțat că se logodește | FOTO

Cifre alarmante: 406 de pacienți pozitivi au fost externați. Un nou indicator în raportul autorităților

Generalul Oprea bagă din nou SRI în povestea accidentului mortal al lui Bogdan Gigină, numindu-l ”o unitate militară în Băneasa”

Peste 100 de cazuri noi de Covid-19 în București. Cum arată top 4 județe afectate

VIDEO | Dezastru pe plaja din Tuzla. Cazări încropite printre gunoaie, haznale construite lângă izvoarele de apă

FOTO Splendoare italiană " A fost cu Higuain și a refuzat un star al Romei: cine e tânăra de 22 de ani care frânge inimi în Serie A

FOTO Splendoare italiană " A fost cu Higuain și a refuzat un star al Romei: cine e tânăra de 22 de ani care frânge inimi în Serie A - Antonella Fiordelisi are 22 de ani și e una din cele mai dorite femei de către fotbaliștii din Serie A. Tânăra, care a practicat scrima și chiar are câteva trofee în palmares, s-a făcut remarcată datorită unei idile cu Gonzalo Higuain, actualul atacant de la Juventus. Antonella a mai fost dorită de un fotbalist, însă acesta nu a avut la fel de mult succes, fiind refuzat de frumoasa italiancă. "A mai fost un jucător care m-a curtat. ...

FOTO Splendoare italiană " A fost cu Higuain și a refuzat un star al Romei: cine e tânăra de 22 de ani care frânge inimi în Serie A

Mai multe stiri din Ziarul Gazeta Sporturilor:

VALLADOLID - BARCELONA 0-1 // VIDEO+FOTO Catalanii supraviețuiesc în La Liga! Presiunea se mută pe Real Madrid

VALLADOLID - BARCELONA 0-1 // VIDEO+FOTO Catalanii supraviețuiesc în La Liga! Presiunea se mută pe Real Madrid - Barcelona a învins Valladolid, scor 1-0, în etapa cu numărul 36 din La Liga. Cu 3 etape rămase înainte de final, Real Madrid este lider în La Liga, cu un punct în plus față de Barcelona, dar și cu un meci mai puțin disputat;Barca le va mai întâni până la finalul campionatului pe Osasuna și Deportivo Alaves;Real Madrid mai are de jucat cu Granada, Villarreal și Leganes. Singurul gol al meciului a fost reușit de Arturo Vidal în minutul 15. ...

PETROLUL - RAPID. FOTO Atmosferă de derby și pe timp de coronavirus! Spectacol făcut de "lupii galbeni” la arena "Ilie Oană”, însă fără distanțare socială

PETROLUL - RAPID. FOTO Atmosferă de derby și pe timp de coronavirus! Spectacol făcut de "lupii galbeni” la arena "Ilie Oană”, însă fără distanțare socială - Petrolul și Rapid se întâlnesc astăzi în play-off-ul pentru promovarea în Liga 1. Fanii ploieșteni au luat cu asalt arena "Ilie Oană” pentru a-și încuraja favoriții înaintea meciului, fără a mai ține cont de distanțarea socială recomandată din cauza pandemiei de coronavirus Petrolul debutează astăzi în play-off fără cei șase fotbaliști care au contractat noul coronavirus. ...

HERMANNSTADT - FC VOLUNTARI 2-1. "Mentalitatea rataților nu-mi place” / "M-a deranjat asta” " Mihai Teja și Ruben Albes, concluzii la cald

HERMANNSTADT - FC VOLUNTARI 2-1. "Mentalitatea rataților nu-mi place” / "M-a deranjat asta” " Mihai Teja și Ruben Albes, concluzii la cald - Hermannstadt i-a produs prima înfrângere lui FC Voluntari din play-out, după meciul de la Sibiu (2-1). Este al 3-lea succes consecutiv în Liga 1 pentru echipa lui Ruben Albes. "E foarte importantă această victorie, pentru că ne apropie de îndeplinirea obiectivului, anume evitarea retrogradării. Jucătorii au muncit extraordinar, ca o familie. 80% este mental. Trebuie să gândim ca niște câștigători, nu ca niște ratați.  Mentalitatea rataților nu-mi place. ...

Viitorul - Clinceni 5-0 // Ilie Poenaru: ”Mă simt umilit! Am întâlnit cea mai bună echipă a campionatului nostru”

Viitorul - Clinceni 5-0 // Ilie Poenaru: ”Mă simt umilit! Am întâlnit cea mai bună echipă a campionatului nostru” - Ilie Poenaru după partida pierdută cu 5-0 în fața Viitorului.

EXCLUSIV Un alt jucător din Liga 1 îi poate lua fața lui Dennis Man: "O să se vândă pe bani foarte, foarte mulți”

EXCLUSIV Un alt jucător din Liga 1 îi poate lua fața lui Dennis Man: "O să se vândă pe bani foarte, foarte mulți” - Anamaria Prodan a fost invitată la emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia.

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA - FCSB, liveTEXT de la 21:00 // Derby pentru titlu în Bănie! Echipele probabile + cele mai tari cote la pariuri

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA - FCSB, liveTEXT de la 21:00 // Derby pentru titlu în Bănie! Echipele probabile + cele mai tari cote la pariuri - CS Universitatea Craiova și FCSB se întâlnesc astăzi, de la ora 21:00, în derby-ul rundei cu numărul 7 din play-off-ul Ligii 1. Partida poate fi urmărită în format liveTEXT, FOTO + VIDEO pe GSP.ro și în direct la TV pe Look Plus, Digi Sport și Telekom Sport. ...

PETROLUL - RAPID 0-0. Precizările lui Costel Enache după meciul nebun de la Ploiești: "Ne-am hazardat”

PETROLUL - RAPID 0-0. Precizările lui Costel Enache după meciul nebun de la Ploiești: "Ne-am hazardat” - Costel Enache (47 de ani), tehnicianul Petrolului, a tras concluziile după derby-ul disputat contra Rapidului (0-0). Jocul Petrolul - Rapid 0-0, din etapa secundă a play-off-ului din Liga 2, a oferit o fază nemaivăzută: ploieștenii au ratat de 3 ori de la punctul cu var, după ce arbitrul a repetat penalty-ul. Iar portarul lui Rapid, Mihai Popa (19 ani), a fost eliminat - toate detaliile, AICI. "Ne-am grăbit, ne-am hazardat. Am fost nervoși, agitați. ...

PETROLUL - RAPID 0-0. Dan Alexa a rămas perplex: "Nu am mai trăit niciodată așa ceva! Jucătorii plângeau”

PETROLUL - RAPID 0-0. Dan Alexa a rămas perplex: "Nu am mai trăit niciodată așa ceva! Jucătorii plângeau” - Dan Alexa (40 de ani), antrenorul Rapidului, a oferit declarații după derby-ul disputat împotriva Petrolului, încheiat la egalitate, scor 0-0. Derby-ul Petrolul - Rapid 0-0, din etapa secundă a play-off-ului din Liga 2, a oferit o fază nemaivăzută: ploieștenii au ratat de 3 ori de la punctul cu var, după ce arbitrul a repetat penalty-ul. Iar portarul lui Rapid, Mihai Popa (19 ani), a fost eliminat - toate detaliile, AICI "E maximum ce se putea obține în această seară. ...

Meciul Zilei. Tottenham - Arsenal " 3 cote pe care nu trebuie să le ratezi în derby

Meciul Zilei. Tottenham - Arsenal " 3 cote pe care nu trebuie să le ratezi în derby - Tipsterii GSP analizează pentru voi cele mai importante meciuri din Premier League și vă oferă cele mai bune cote.

PETROLUL - RAPID 0-0. Daniel Pancu, președintele giuleștenilor: "Nu știu ce făceam dacă eram antrenor! Mă simt foarte rău”

PETROLUL - RAPID 0-0. Daniel Pancu, președintele giuleștenilor: "Nu știu ce făceam dacă eram antrenor! Mă simt foarte rău” - Petrolul și Rapid au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci în care portarul Mihai Popa a fost eliminat după ce a blocat două lovituri de la 11 metri. Și a treia execuție a ploieștenilor a fost ratată. Daniel Pancu (42 de ani), noul președinte al giuleștenilor, a criticat în termeni duri arbitrajul brigăzii conduse de Iulian Dima. ...

FCSB. Antrenorul lui Norwich reacționează după declarațiile lui Gigi Becali: "Nu i-aș acorda prea multă atenție”

FCSB. Antrenorul lui Norwich reacționează după declarațiile lui Gigi Becali: "Nu i-aș acorda prea multă atenție” - Daniel Farke (43 de ani), managerul lui Norwich, a afirmat că echipa sa nu poate plăti 15 milioane de euro pe un jucător, atât cât a cerut Gigi Becali (62), patronul FCSB, pentru Dennis Man (21, extremă dreapta). Becali a negociat zilele trecute la "palat” cu reprezentații lui Norwich pentru transferul lui Man Premier League. Englezii au considerat exagerate pretențiile roș-albaștrilor"Eu am zis că fără 15 milioane de euro nu discut. ...

Fază de antologia fotbalului în Petrolul - Rapid: același penalty ratat DE TREI ORI + portarul a fost eliminat

Fază de antologia fotbalului în Petrolul - Rapid: același penalty ratat DE TREI ORI + portarul a fost eliminat - Derbyul Petrolul - Rapid 0-0, din etapa secundă a play-off-ului din Liga 2, a oferit o fază nemaivăzută: ploieștenii au ratat de 3 ori de la punctul cu var, după ce arbitrul a repetat penalty-ul.  În minutul 66 al duelului de pe "Ilie Oană”, Facundo Mallo l-a doborât în careu pe Mario Bratu. Penalty clar. Sergiu Arnăutu a tras slab de la punctul cu var, iar portarul Mihai Popa a blocat șutul. ...

La ce lucrează, de fapt, fanii-acționari ai lui Dinamo: "Se naște un fenomen ce nu poate fi oprit! Uitați-vă bine la imaginea asta”

La ce lucrează, de fapt, fanii-acționari ai lui Dinamo: "Se naște un fenomen ce nu poate fi oprit! Uitați-vă bine la imaginea asta” - Peluza Cătălin-Hîldan a anunțat prin intermediul unui comunicat pe Facebook că unul dintre cele mai importante obiective ale programului DDB este construirea unui nou stadion. Suporterii din programul DDB au semnat memorandumul cu Ionuț Negoiță și au exclusivitate de acum înainte în negocierile cu acesta pentru a prelua pachetul majoritar de acțiuni;"Pe toată perioada negocierilor, conducerea clubului va fi supervizată de către reprezentanții suporterilor", au anunțat ...

Hermannstadt - FC Voluntari 2-1 // Mihai Teja: "Mergem mai departe! Lupta la retrogradare este foarte strânsă”

Hermannstadt - FC Voluntari 2-1 // Mihai Teja: "Mergem mai departe! Lupta la retrogradare este foarte strânsă” - Mihai Teja la finalul meciului pierdut în fața celor de la Hermannstadt

EXCLUSIV Strălucește și în mocirlă! Echipa din Bundesliga care monitorizează un jucător al lui Dinamo

EXCLUSIV Strălucește și în mocirlă! Echipa din Bundesliga care monitorizează un jucător al lui Dinamo - Chiar dacă Dinamo se află într-o situație îngrijorătoare - penultima în play-out, eliminată de FCSB din Cupa României cu 0-4 la general - jucătorii "câinilor” încă prezintă interes pentru formațiile din străinătate. Concret, este vorba de Deian Sorescu, extrema dreapta în vârstă de 22 de ani a formației lui Adi Mihalcea. Din informațiile GSP.ro, fotbalistul este monitorizat de Arminia Bielefeld, echipa promovată recent în Bundesliga. ...

Lazio - Sassuolo 1-2. FOTO Ștefan Radu își poate lua adio de la titlul în Serie A! Lazio, cădere inexplicabilă

Lazio - Sassuolo 1-2. FOTO Ștefan Radu își poate lua adio de la titlul în Serie A! Lazio, cădere inexplicabilă - Lazio a pierdut pe teren propriu cu Sassuolo, scor 1-2, iar șansele la titlu devin unele pur matematice.  Lazio a fost echipa care nu a conceput ca sezonul să fie anulat din cauza coronavirusului. Formația din Capitală simțea că e aproape de titlu, dar a clacat. A ajuns la 3 înfrângeri consecutive în Serie A și e la 7 puncte de liderul Juventus. Campioana en titre are și un meci mai puțin disputat, cu Atalanta, programat în această seară. ...

EXCLUSIV Cristi Borcea pregătește un nou tun financiar! S-a asociat cu un alt dinamovist, după ce a făcut 70 de milioane de euro la închisoare

EXCLUSIV Cristi Borcea pregătește un nou tun financiar! S-a asociat cu un alt dinamovist, după ce a făcut 70 de milioane de euro la închisoare - Criti Borcea a fost invitat la Ovidiu Ioanițoaia în emisiune unde a vorbit despre mai multe episoade din vremurile în care acționa în fotbal

Viitorul - Clinceni 5-0 // Gheorghe Hagi: ”Am produs un fotbal foarte bun chiar dacă am jucat la ora 15:00”

Viitorul - Clinceni 5-0 // Gheorghe Hagi: ”Am produs un fotbal foarte bun chiar dacă am jucat la ora 15:00” - Gică Hagi după victoria cu 5-0 în fața celor de la Clinceni.

Mirel Rădoi: "Îi taxam pe jucătorii care mă provocau” " Cum a răspuns unor întrebări inedite: "Din lotul actual, el e Rădoi de pe vremuri”

Mirel Rădoi: "Îi taxam pe jucătorii care mă provocau” " Cum a răspuns unor întrebări inedite: "Din lotul actual, el e Rădoi de pe vremuri” - Rădoi a răspuns mai multor întrebări inedite, în studioul TV Telekom Sport, inclusiv celei adresate de Nicolae Dică, actualul său secund, dar cu care a fost coleg la FCSB timp de 4 ani și jumătate, care a vrut să știe de unde provenea duritatea fostului fundaș. Pe parcursul emisiunii, antrenorul naționalei României a fost supus mai multor întrebări venite din partea celor care au calitatea de experți ai postului respectiv. ...

VIITORUL - CLINCENI 5-0. Ilie Poenaru și-a distrus jucătorii: "Bă, jucați! Nu accept așa ceva! Suntem retrogradați”

VIITORUL - CLINCENI 5-0. Ilie Poenaru și-a distrus jucătorii: "Bă, jucați! Nu accept așa ceva! Suntem retrogradați” - Ilie Poenaru (43 de ani), antrenorul celor de la Academica Clinceni, a avut un discurs dur după meciul catastrofal cu Viitorul, pierdut de echipa sa cu scorul de 0-5. "Am făcut jocuri și mai proaste, dar n-am luat atâtea goluri. E o umilință! Din păcate, ei n-au venit pregătiți pentru acest meci. Nu trebuie să-și caute scuze sau să se prezinte pe vârfuri. La 1-0, le-am spus "Bă, jucați!". Am pretenții de la acești jucători. Astăzi au greșit. ...