Stiri Monden Sport Economie Actualitate

Cele mai citite stiri

Lovitură năucitoare pentru Iohannis! Mesaj neașteptat din partea Israelului: "Este ceva de neînțeles pentru noi"

Lovitura dată de RCS&RDS în anul 2018. Orange, Vodafone și Telekom, depășite la un capitol vital

Croaţia, Danemarca şi Suedia, marile câştigătoare ale primelor opt zile de handbal la Mondiale! Campioana Europei, doborâtă în Germania, într-o atmosferă ca la Zagreb. De la ce situaţii se pleacă în grupele principale

FCSB, la un pas de transferul unui fundaş din Anglia: ”M-am interesat cu Meme de el”

EXCLUSIV | Aproape de Serie A: ”Avem discuţii pentru transferul lui”. Mijlocaşul e urmărit şi de Galatasaray. Patronul a recunoscut tot

Simona Halep a clarificat problema colaborării cu Andre Agassi şi a avut un mesaj tranşant

Patru observaţii după primul meci amical sub comanda lui Teja: "lesă defensivă" pentru Matei şi Stoian, schimbare a sistemului şi găurile din defensivă

Cum se măsoară vinovăţia după un accident rutier mortal. Studiu de caz: şoferul şi pietonul, vinovaţi fiecare în procent de 50 la sută

Un vietnamez a fost salvat de la moarte de un medic care i-a pompat cinci litri de bere în stomac

TOMAC: Trădare sau doar prostie crasă?

Florin Piersic a CEDAT! Anunț DEVASTATOR venit în preajma ZILEI de NAȘTERE a marelui ACTOR

Moment bizar: Un ofițer de poliție pare să fie "teleportat”. VIDEO spectaculos în articol

Cazul RADET. Oameni diferiți, aceeași concluzie: Firea minte de îngheață caloriferele oamenilor din București

Cutremur în România. Intensitate care îi alarmează pe specialiștii de la INFP. Breaking news

TRAGEDIE în Italia. PATRU ROMÂNI au MURIT pe loc. INCREDIBIL ce au găsit carabinierii în maşina distrusă

AUSTRALIAN OPEN // VIDEO Serena Williams, mai bună ca niciodată! Joc ÎNSPĂIMÂNTĂTOR: adversara a izbucnit în lacrimi la final " Va juca mai departe cu Halep sau Venus

Dăncilă, în stare de ȘOC! Internată de URGENȚĂ. Anunț de ULTIMĂ ORĂ din Guvern

A picat transferul lui Fortes la FCSB? Detalii de ultim moment despre situaţia atacantului dorit cu insistenţă de vicecampioană

Numărul 1 şi pe teren, şi în afara lui! "M-am urcat în autobuz şi m-am întâlnit cu Simona Halep. Când o vezi...". Gestul cu care liderul mondial a cucerit pe toată lumea

Panică într-un avion! Pasagerii, în stare de ȘOC. Cu chiloții în vine...Gestul DEZGUSTĂTOR al unui bărbat mort de beat - VIDEO +18

ALERTĂ MONDIALĂ. Rusia și-a instalat sistemul de rachete NUCLEARE pe LITORALUL MĂRII NEGRE

LIVE TEXT | CFR joacă al doilea amical al iernii. Păun a deschis scorul pentru clujeni, cu FC Zurich

Dan Alexa rămâne ”pe poziţii”. Viitorul clubului Dinamo în opinia ”Chirurgului”: ”Am spus-o, eu nu văd să se întâmple asta”

Reacție dură la Realitatea TV! Ce mesaje a transmis postul pe timpul suspendării emisiei

EXCLUSIV! Intâlnire de gradul 0 la Belgrad: Dan Andronic, Sebastian Ghiță și Cozmin Gusă! Ce plan au pus la cale cei trei

Soția lui Silviu Prigoană, detalii neștiute din căsnicia cu acesta. "Îmi doresc să se rezolve toate problemele"

Soția lui Silviu Prigoană, detalii neștiute din căsnicia cu acesta. "Îmi doresc să se rezolve toate problemele" -  Mihaela și Silviu Prigoană sunt împreună de mai bine de trei ani și formează unul dintre cele mai discrete cupluri de la noi. Soția afaceristului a vorbit pentru prima oară despre căsnicia ei și despre problemele cu care s-au confruntat până acum. „Au trecut trei ani şi jumătate, au fost şi frumoşi, şi grei, cu […] Post-ul Soția lui Silviu Prigoană, detalii neștiute din căsnicia cu acesta. "Îmi doresc să se rezolve toate problemele" apare prima dată în Libertatea.ro.

Soția lui Silviu Prigoană, detalii neștiute din căsnicia cu acesta. "Îmi doresc să se rezolve toate problemele"

Mai multe stiri din Ziarul Libertatea:

VIDEO | "Vestele Galbene” protestează din nou la Paris, pentru al zecelea weekend consecutiv

VIDEO | "Vestele Galbene” protestează din nou la Paris, pentru al zecelea weekend consecutiv - Noi proteste la Paris, unde "Vestele Galbene" s-au strâns, pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste împotriva guvernului francez. "Vestele Galbene" s-au adunat pe bulevardul Champes Elysee și pe esplanada de lângă Adunarea Națională. Autoritățile se așteaptă ca numărul acestora să crească pe parcursul zilei de sâmbătă. Protestele "Vestelor Galbene" au început în urmă cu […] Post-ul VIDEO | „Vestele Galbene” protestează din nou la Paris, pentru al zecelea weekend consecutiv apare prima dată în Libertatea.ro.

Diana Bișinicu a primit comandă pentru al doilea copil. Fiica ei vrea o surioară

Diana Bișinicu a primit comandă pentru al doilea copil. Fiica ei vrea o surioară - Diana Bișinicu a fost luată prin surprindere de fiica ei, care i-a solicitat o surioară. Rugămintea micuței a fost o surpriză, pentru că, nu cu mult timp înainte, Rania îi spusese că vrea să rămână singură la părinți, ca să nu împartă atenția și afecțiunea părinților cu nimeni. Diana Bișinicu este foarte atașată de micuța […] Post-ul Diana Bișinicu a primit comandă pentru al doilea copil. Fiica ei vrea o surioară apare prima dată în Libertatea.ro.

FOTO | O tânără a vândut consola Xbox a iubitului ei pentru o sumă foarte mică, după ce a aflat că acesta a înșelat-o

FOTO | O tânără a vândut consola Xbox a iubitului ei pentru o sumă foarte mică, după ce a aflat că acesta a înșelat-o - O tânără mamă din Marea Britanie a pus la vânzare consola Xbox a iubitului ei pentru numai 3 lire (aproximativ 16 lei), după ce a aflat că acesta a înșelat-o în timp ce era gravidă. Georgia Jackson (24 de ani) a pus un anunț de vânzare pe Facebook în care anunța că iubitul ei nu […] Post-ul FOTO | O tânără a vândut consola Xbox a iubitului ei pentru o sumă foarte mică, după ce a aflat că acesta a înșelat-o apare prima dată în Libertatea.ro.

VIDEO | Eugen Nicolicea, apostrofat din nou pe stradă de un protestatar

VIDEO | Eugen Nicolicea, apostrofat din nou pe stradă de un protestatar - Deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost urmărit pe stradă și apostrofac de un protestatar care a filmat momentul cu telefonul mobil. Incidentul a avut loc la Drobeta Turnu Severin, iar bărbatul, pe nume Ioan Olteanu, i-a reproșat politicianului legea care permite deținuților să iasă mai devreme din închisoare. Un incident similar a avut loc și […] Post-ul VIDEO | Eugen Nicolicea, apostrofat din nou pe stradă de un protestatar apare prima dată în Libertatea.ro.

Telescaunul din Poiana Brașov a fost redeschis. Săptămâna trecută, mai mulţi copaci au căzut peste cabluri

Telescaunul din Poiana Brașov a fost redeschis. Săptămâna trecută, mai mulţi copaci au căzut peste cabluri - Telescaunul Ruia din Poiana Braşov a fost redeschis, astăzi, urmând să funcţioneze sâmbătă şi duminică, 19 și 20 ianuarie. Apoi, va fi oprit din nou pentru a continua îndepărtarea copacilor care reprezintă un risc pentru reţeaua de transport pe cablu. Acesta a fost oprit, în urmă cu o săptămână, după ce mai mulţi copaci au […] Post-ul Telescaunul din Poiana Brașov a fost redeschis. Săptămâna trecută, mai mulţi copaci au căzut peste cabluri apare prima dată în Libertatea.ro.

Andreea Marin a plecat iar la clinica de detoxifiere. "Dorm mai puțin. Dar nu renunț”

Andreea Marin a plecat iar la clinica de detoxifiere. "Dorm mai puțin. Dar nu renunț” - Andreea Marin este atât de hotărâtă să aibă mai multă grijă de ea și să aibă o formă fizică de excepție încât a mers din nou în acest weekend la o clinică de detoxifiere. Fosta zână a Surpizelor face eforturi pentru a se simți cât mai bine din punct de vedere fizic. După ce chiar […] Post-ul Andreea Marin a plecat iar la clinica de detoxifiere. „Dorm mai puțin. Dar nu renunț” apare prima dată în Libertatea.ro.

Sute de milioane de adrese de email au fost sparte de hackeri, iar parolele lor sunt distribuite pe internet. Cum poți să verifici dacă te numeri printre victime

Sute de milioane de adrese de email au fost sparte de hackeri, iar parolele lor sunt distribuite pe internet. Cum poți să verifici dacă te numeri printre victime - Aproximativ 773 de milioane de adrese de email au fost sparte, iar 21 de milioane de parole unice sunt distribuite acum ilegal pe partea întunecată a internetului (dark web). Anunțul a fost făcut de Tory Hunt, un expert în securitate online. El arată că adresele de email sparte provin de la mai multe domenii ale […] Post-ul Sute de milioane de adrese de email au fost sparte de hackeri, iar parolele lor sunt distribuite pe internet. Cum poți să verifici dacă te numeri printre victime apare prima dată în Libertatea.ro.

Modificări la programul "Rabla pentru electrocasnice”. Ce categorie de produse va fi introdusă

Modificări la programul "Rabla pentru electrocasnice”. Ce categorie de produse va fi introdusă - Programul "Rabla pentru electrocasnice" va fi bugetat și anul acesta, a anunțat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. Aceasta a mai precizat că există posibilitatea de a modifica ghidul de finanţare astfel încât să poată fi achiziţionate, cu voucherele acordate, şi televizoare. Pentru proiectul pilot, în programul "Rabla pentru electrocasnice" au fost introduse maşina de spălat, aerul condiţionat şi frigiderul. În […] Post-ul Modificări la programul "Rabla pentru electrocasnice”. Ce categorie de produse va fi introdusă apare prima dată în Libertatea.ro.

Imagini de colecție de la primul Revelion petrecut de Andra și Cătălin Măruță, după ce s-au căsătorit. Cu cine au sărbătorit

Imagini de colecție de la primul Revelion petrecut de Andra și Cătălin Măruță, după ce s-au căsătorit. Cu cine au sărbătorit - La primul Revelion pe care l-au petrecut ca soț și soție, Andra și Cătălin Măruță au ales să se distreze departe de ochii curioșilor. Andra și Cătălin Măruță s-au cunoscut în 2005, iar trei ani mai târziu și-au oficializat relația. Cei doi s-au căsătorit religios în data de 23 august 2008 la Târgu-Jiu, orașul natal […] Post-ul Imagini de colecție de la primul Revelion petrecut de Andra și Cătălin Măruță, după ce s-au căsătorit. Cu cine au sărbătorit apare prima dată în Libertatea.ro.

Inna e cu ochii pe "Exatlon”! Unul dintre dansatorii ei favoriți s-a înscris în competiție pentru 50.000 de euro

Inna e cu ochii pe "Exatlon”! Unul dintre dansatorii ei favoriți s-a înscris în competiție pentru 50.000 de euro - Unul dintre cele mai îndrăgite reality-show-uri ale momentului are, începând cu acest sezon, încă un telespectator de soi. Inna este cu ochii pe "Exatlon" pentru a-l susține pe Andrei Iulian Angelescu, unul dintre dansatorii pe care îi are în echipă. Andrei Iulian Angelescu, unul dintre cei 10 "Războinici" care au luat drumul Republicii Dominicane, într-una […] Post-ul Inna e cu ochii pe „Exatlon”! Unul dintre dansatorii ei favoriți s-a înscris în competiție pentru 50.000 de euro apare prima dată în Libertatea.ro.

Bărbat mort, găsit agățat în gardul unei biserici din Galați. Era dezbrăcat și avea lovituri la cap

Bărbat mort, găsit agățat în gardul unei biserici din Galați. Era dezbrăcat și avea lovituri la cap - Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost găsit mort, sâmbătă dimineață, agăţat de gardul care separă un cimitir din Galaţi de biserica din apropiere. Era dezbrăcat și avea lovituri la cap, iar - potrivit anchetatorilor - victima era un om fără adăpost, care își trăia zilele pe străzile din oraș. Poliţiştii, împreună cu […] Post-ul Bărbat mort, găsit agățat în gardul unei biserici din Galați. Era dezbrăcat și avea lovituri la cap apare prima dată în Libertatea.ro.

Case vândute cu 1 euro într-un oraș italian. Ce s-a întâmplat la scurt timp după publicarea anunțului

Case vândute cu 1 euro într-un oraș italian. Ce s-a întâmplat la scurt timp după publicarea anunțului - În orașul Sambuca din Italia pot fi cumpărate case cu numai 1 euro! Este modul prin care autoritățile locale încearcă să relanseze localitatea care, la fel ca multe alte zone rurale din Italia, a fost depopulată după ce locuitorii s-au mutat în orașe mai mari. În mai puțin de 48 de ore de la publicarea anunțului, […] Post-ul Case vândute cu 1 euro într-un oraș italian. Ce s-a întâmplat la scurt timp după publicarea anunțului apare prima dată în Libertatea.ro.

Imagini nemaivăzute cu românca Joana Benedek, care a făcut furori în lumea telenovelelor | FOTO

Imagini nemaivăzute cu românca Joana Benedek, care a făcut furori în lumea telenovelelor | FOTO - Actrița de telenovele Joana Benedek și-a amintit de anii copilăriei și a făcut publice câteva ipotaze cu ea din acele vremuri. Românca Joana Benedek a dat publicității câteva imagini de pe vremea când aceasta era doar o copilă. Vedeta, în vârstă de 47 de ani, era foarte frumoasă încă de mică. Joana Benedek este adorabilă în […] Post-ul Imagini nemaivăzute cu românca Joana Benedek, care a făcut furori în lumea telenovelelor | FOTO apare prima dată în Libertatea.ro.

Cinci români au fost răniți în Ungaria, după ce maşina lor a fost lovită de un TIR (FOTO)

Cinci români au fost răniți în Ungaria, după ce maşina lor a fost lovită de un TIR (FOTO) - Cinci români au fost victimele unui accident rutier, în Ungaria, imediat după ce ieșiseră din România. Maşina lor, un Opel Astra, a fost izbită, vineri dimineață, de un TIR şi aruncată într-un  şanţ. La 50 de km după Vamă, pe Drumul Naţional 42, la intersecţia Bihar, în direcția Devrecen, maşina românilor s-a izbit violent cu […] Post-ul Cinci români au fost răniți în Ungaria, după ce maşina lor a fost lovită de un TIR (FOTO) apare prima dată în Libertatea.ro.

Prințul Philip ar fi amenințat-o pe regină că o dă afară din mașină, după ce aceasta s-ar fi plâns de viteza cu care conducea

Prințul Philip ar fi amenințat-o pe regină că o dă afară din mașină, după ce aceasta s-ar fi plâns de viteza cu care conducea - Apar noi dezvăluiri despre Prințul Philip, după ce a fost implicat într-un accident auto lângă domeniul din Sandringham al reginei. Prințul consort ar fi amenințat-o în trecut pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii că o dă afară din mașină dacă se mai "plânge" de faptul că șofează cu viteză mare. Potrivit biografului Gyles Brandreth, […] Post-ul Prințul Philip ar fi amenințat-o pe regină că o dă afară din mașină, după ce aceasta s-ar fi plâns de viteza cu care conducea apare prima dată în Libertatea.ro.

Declarația fiicei lui Adrian Enache: "Nu sunt așa scorpie cum par” | FOTO

Declarația fiicei lui Adrian Enache: "Nu sunt așa scorpie cum par” | FOTO - Fiica binecunoscutului cântăreț Adrian Enache și-a deschis sufletul și a dezvăluit ce anume așteaptă de la un bărbat într-o relație. Diana Enache, fiica lui Adrian Enache, este o tânără foarte frumoasă, care atrage imediat privirile. Aceasta a recunoscut că este foarte pretențioasă cu bărbații care îi fac curte. "Îmi plac bărbaţii deştepţi, cu care poţi să […] Post-ul Declarația fiicei lui Adrian Enache: „Nu sunt așa scorpie cum par” | FOTO apare prima dată în Libertatea.ro.

Tavi Clonda, discuții cu soția despre numele celui de-al doilea copil. "Mereu câștigă Gabriela”

Tavi Clonda, discuții cu soția despre numele celui de-al doilea copil. "Mereu câștigă Gabriela” - Muzicianul Tavi Clonda a dezvăluit că el și soția sa, prezentatoarea de televiziune Gabriela Cristea, au avut discuții în privința numelui pentru cel de-al doilea copil al lor, care urmează să vină pe lume în curând. Tavi Clonda și Gabriela Cristea urmează să devină părinți pentru a doua oară peste puțin timp. Muzicianul și partenera […] Post-ul Tavi Clonda, discuții cu soția despre numele celui de-al doilea copil. „Mereu câștigă Gabriela” apare prima dată în Libertatea.ro.

Gheorghe Turda părăsit de iubita mai tânără printr-o poezie! "Singurătatea ucide”, i-a transmis solista Voicu Nicoleta

Gheorghe Turda părăsit de iubita mai tânără printr-o poezie! "Singurătatea ucide”, i-a transmis solista Voicu Nicoleta - Pentru Gheorghe Turda dragostea nu durează trei ani, ci... doar un an. Deși părea că artistul septuagenar are, în sfârșit, noroc în iubire, iată că nu mai formează un cuplu solista de muzică populară Nicoleta Voicu, mai tânără cu 23 de ani decât el. "De astăzi își va atinge sau nu scopul fiecare dintre noi […] Post-ul Gheorghe Turda părăsit de iubita mai tânără printr-o poezie! "Singurătatea ucide”, i-a transmis solista Voicu Nicoleta apare prima dată în Libertatea.ro.

Timișoara Saracens, una dintre cele mai rușinoase înfrângeri din istoria rugby-ului românesc

Timișoara Saracens, una dintre cele mai rușinoase înfrângeri din istoria rugby-ului românesc - Timișoara Saracens, una dintre cele mai rușinoase înfrângeri din istoria rugby-ului românesc, 3-111 (3-45) cu Northampton Saints, vineri seara, pe stadionul Franklin's Gardens, în ultima etapă din Grupa 1 a Cupei Challenge la rugby. Echipa de pe Bega a suferit cea mai drastică înfrângere din istoria sa, englezii reuşind în acest meci nu mai puţin […] Post-ul Timișoara Saracens, una dintre cele mai rușinoase înfrângeri din istoria rugby-ului românesc apare prima dată în Libertatea.ro.

O femeie din județul Ialomiţa este al 19-lea caz de deces din cauza virusului gripal

O femeie din județul Ialomiţa este al 19-lea caz de deces din cauza virusului gripal - O femeie, în vârstă de 45 de ani, din judeţul Ialomiţa a decedat sâmbătă, 19 ianuarie, din cauza gripei, numărul victimelor acestui virus ajungând la 19, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Analizele au confirmat în cazul femeii virusul gripal tip A. Nu era vaccinată antigripal şi avea condiţii medicale preexistente, potrivit sursei citate. […] Post-ul O femeie din județul Ialomiţa este al 19-lea caz de deces din cauza virusului gripal apare prima dată în Libertatea.ro.